Eu cu cine votez?

Sunt un susţinător înfocat al uninominalului şi al mersului la vot, însă tocmai mi-am pierdut mult din entuziasm după ce mi-am dat seama că n-am cu cine să votez. În colegiul meu din Ilfov, la Senat candidează cam aşa: din partea PD-L, Iulian Urban (l-am remarcat pentru zecile de spamuri pe care le primesc de la el săptămânal şi prin vehemenţa cu care refuză să înţeleagă şi să accept lucruri de bun simţ); din partea PNL, Marian Petrache (deputat, secretar de stat în MIRA, om de afaceri, membrul celebrului grup „Bittner-Petrache-Cocoş”); din partea PSD (nu că aş avea de gând să votez cu ei, dar trebuia să ştiu ), Mircea Mureşan (general în rezervă, rectorul Universităţii de Apărare – la cât iubesc eu armata…). La Camera Deputaţilor, PSD mi-l propune pe Gigi Neţoiu (da, e exact tipul de deputat pe care aş dori să-l trimit în Parlament ), PNL pe Hubert Petru Ştefan Thuma (nu râdeţi, aşa îl cheamă şi, aparent, e economist, iar, potrivit unui comentariu de pe gardianul.ro, se ocupa cu samsareala de terenuri prin Ilfov), iar PD-L pe Mihaela Ioana Şandru, despre care nu am reuşit să aflu decât că e economist.
Aşadar, eu cu cine votez?

Oprescu începe să mintă mai logic

În campania electorală vorbea despre o autostradă suspendată care să taie Bucureştiul în două, de la nord la sud, cu doar două ieşiri, la cele două capete. O tâmpenie sinistră, desigur, şi un nou motiv să nu votez cu el.

Acum, parcă i-a mai venit mintea la cap. Sau are sfătuitori ceva mai buni. Căci proiectul prezentat de curând presei nu mai e chiar aşa de nebunesc. Deşi cred că traseul propus nu este cel ideal, ideea este OK şi e deja pusă în practică în zeci de metropole. Vezi doar Boulevard Peripherique din Paris.
Pe scurt, dacă, de exemplu, stai în Drumul Taberei şi ai treabă în Pantelimon, în loc să te îndrepţi spre centru, te urci pe autostrada asta urbană şi, deşi distanţa pe care o vei parcurge va fi mai mare, scapi de semafoare, de treceri de pietoni şi, în principiu, de ambuteiaje (aici am ceva îndoieli, probabil că la orele de vârf o astfel de şosea va fi aglomerată, însă, per ansamblu, traficul se va împărţi între infrastructura veche şi cea nouă şi se va simţi, cu siguranţă, o ameliorare).

Un proiect sortit eşecului

Bandă unică pentru transportul în comun pe marile bulevarde. Adică prima bandă de lângă bordură este, de luni până vineri, de la 8 la 20, dedicată autobuzelor şi troleibuzelor, dar şi taxiurilor, ambulanţelor şi altor maşini ale serviciilor de urgenţă. Sună bine, e civilizat, frumos, occidental, cum vreţi voi. Doar că, la starea actuală a Bucureştiului, e inaplicabil.

În primul rând, prima bandă este, ne place sau nu, ocupată de maşini parcate. Aşa că, ori construieşti parcări ca să-i faci pe oamenii ăia să-şi mute maşinile de acolo, ori pui în funcţiune un serviciu eficient de ridicare a autovehiculelor. În al doilea caz (mai simplu, dar, desigur, mai nedrept), ori locatarii de pe principalele şosele se vor învăţa să plece de acasă înainte de 8 şi să se întoarcă după ora 20, sau, în imposibilitatea de a dispărea din zonă 12 ore pe zi, îşi vor căuta locuri de parcare pe străduţe, măcar până când banda unică se transformă iar în zonă de staţionare.

Doi – când străzile sunt inundate de maşini, văd zeci de bizoni cum depăşesc coloana oprită la semafor, chiar sub ochii poliţistului, fără să li se întâmple nimic. Oricâte eforturi fac, nu mi-i pot imagina pe respectivii dobitoci respectând o bandă dedicată RATB şi stând la cozi lungi la semafor fără să cadă pradă tentaţiei netede şi goale de lângă trotuar. Aşa că, ori facem un schimb de populaţie cu Berlinul sau Zurichul, ori îi determinăm pe poliţişti să-i umple de amenzi pe cei care se cred autobuz. Altfel, va fi un nou proiect realizat pe hârtie şi atât. (De fapt, ia să ne uităm noi la benzile pentru RATB deja existente pe Elisabeta şi Kogălniceanu, pe Iuliu Maniu ori pe Drumul Taberei. Câţi le respectă?)

În al treilea rând, aglomeraţia începe înainte de ora 8, aşa că, pentru a ajuta cu adevărat transportul în comun, ar trebui ca banda unică să funcţioneze de pe la 7. (Iar în unele zone, mult dincolo de ora 20). Şi cercul vicios ne poartă iar la cei care parchează peste noapte pe prima bandă (unii din comoditate, e adevărat, dar foarte mulţi dintre ei pentru că, pur şi simplu, nu au unde în altă parte la o distanţă rezonabilă de locuinţă). Ce facem cu ei e, totuşi, o altă poveste şi vom vorbi despre asta în zilele următoare.

Sensuri unice pe străduţe, ultima soluţie

Poate mă înşel, dar cred că străzile secundare din Bucureşti pe care se circulă NORMAL în dublu sens (adică nu dai cu spatele, nu tragi de volan, nici măcar nu încetineşti cînd din faţă vine altă maşină) se numără pe degetele de la mîini (hai, treacă de la mine, şi pe alea de la picioare).

De aceea, soluţia logică, ieftină şi, pînă la urmă, obligatorie, e introducerea circulaţiei într-un singur sens PE TOATE străduţele şi aleile. Vor dispărea, astfel, situaţiile cînd două maşini trebuie să încapă simultan printr-un spaţiu de trei metri (ceea ce va aduce un plus semnificativ la fluenţă) şi se vor legaliza cîteva sute de mii de locuri de parcare (dacă luăm în calcul 1500 km de străzi secundare pe care, teoretic, se va putea staţiona liniştit pe ambele laturi, rezultă 3000 km -adică trei milioane de metri!- de locuri de parcare paralele cu trotuarul; să zicem că avem nevoie de vreo şase metri pentru o maşină, ne ies vreo jumătate de milion de locuri; scădem intrările în curţi şi garaje, intersecţiile şi străzile pe care nu e posibilă, totuşi, parcarea decât pe o latură şi cred că tot mai rămîne spaţiu pentru măcar vreo două-trei sute de mii de maşini).

Dezavantaje: iniţiale – brambureală, haos, mulţi şoferi nu vor respecta noile reguli; posibile – în lipsa unui plan bine pus la punct, se va ajunge la aberaţii; probabile – creşterea (aproape neglijabilă, aş zice) a distanţelor parcurse, creşterea traficului pe anumite străzi secundare.

Banda noastră unde e, banda noastră…

Sunt aproape sigur că ăia care fac proiectele de marcare a străzilor din Bucureşti nu au studii de specialitate. Sau, dacă au, au trecut examenele cu şpagă. Sau, după ce au picat de câteva ori, au stârnit mila profesorilor şi aceştia au închis ochii. Că altfel nu-mi explic de ce, aproape fără excepţie, când se marchează o şosea pe malurile Dâmboviţei, se procedează în felul următor: se ia lăţimea asfaltului şi se împarte conştiincios la 2. După care, fiecare jumătate de drum astfel rezultată se ia şi se împarte la 2, 3, 4, 5, după cam câte benzi zice specialistul în linii continue şi punctate că ar încăpea acolo…

Nu se ia în calcul, de exemplu, dacă şi cum se parchează lângă bordură. Ceea ce face ca multe străzi să fie compuse dintr-o bandă maaare şi o altă bandă, la fel de maaare, dar care este pe 60-70% ocupată de maşini parcate. Asta în loc să fie două benzi mai înguste, pe care totuşi să se meargă fluent, şi una de parcare.

Nu mai vorbesc de benzile de pe care e obligatoriu să virezi la stânga (sau, mai rar, la dreapta). Peste tot în lumea civilizată, astea „izvorăsc” din banda cea mai apropiată de axul drumului (respectiv, de bordură). Nu şi la Bucureşti. Tradiţia locului spune, probabil, că banda de la ax (cea mai rapidă, aşadar) trebuie să se transforme în obligatorie la stânga pe neaşteptate, fără să-i dai ocazia fraierului de şofer care ar dori să meargă înainte să se replieze. Se întâmplă la Piaţa Rahova sau pe Dimitrie Cantemir ori, şi mai mişto, la ieşirile din pasajele Unirii şi Lujerului şi, dacă n-ar fi enervant şi de-a dreptul periculos, probabil că modul în care reacţionează neştiutorii ar fi chiar amuzant.

Ce să mai zic de intersecţiile în care maşinile sunt invitate să se aşeze pe patru-cinci-şase rânduri, că aşa au desenat cretinii de la Primărie. După care, surpriză!, strada continuă cu numai două benzi… Ce se întâmplă aţi văzut, desigur, pe pielea voastră: în loc să treacă prin intersecţie în câteva secunde, maşinile se înghesuie una în alta, şoferii se invită unul pe altul (aiurea, se claxonează şi se înjură J) şi se duce dracu’ orice urmă de fluenţă.

Concluzia: cu puţin creier şi câteva găleţi de vopsea, multe chestii s-ar putea schimba în bine.