Sunt un susţinător înfocat al uninominalului şi al mersului la vot, însă tocmai mi-am pierdut mult din entuziasm după ce mi-am dat seama că n-am cu cine să votez. În colegiul meu din Ilfov, la Senat candidează cam aşa: din partea PD-L, Iulian Urban (l-am remarcat pentru zecile de spamuri pe care le primesc de la el săptămânal şi prin vehemenţa cu care refuză să înţeleagă şi să accept lucruri de bun simţ); din partea PNL, Marian Petrache (deputat, secretar de stat în MIRA, om de afaceri, membrul celebrului grup „Bittner-Petrache-Cocoş”); din partea PSD (nu că aş avea de gând să votez cu ei, dar trebuia să ştiu
), Mircea Mureşan (general în rezervă, rectorul Universităţii de Apărare – la cât iubesc eu armata…). La Camera Deputaţilor, PSD mi-l propune pe Gigi Neţoiu (da, e exact tipul de deputat pe care aş dori să-l trimit în Parlament
), PNL pe Hubert Petru Ştefan Thuma (nu râdeţi, aşa îl cheamă şi, aparent, e economist, iar, potrivit unui comentariu de pe gardianul.ro, se ocupa cu samsareala de terenuri prin Ilfov), iar PD-L pe Mihaela Ioana Şandru, despre care nu am reuşit să aflu decât că e economist.
Aşadar, eu cu cine votez?
mda….hubert este un barbat de milioane….si eu chiar cred ca ar face ceva bun….are potential…parerea mea este ca merita o sansa:)